11:30 am Ateneul Român
Am evoluat din firea ei, a Naturii. Am devenit ceea ce suntem, după ce milioane de ani am trăit într-o neîntreruptă interacțiune cu mediul. Cu toate acestea, ne trezim astăzi vinovați de Criza Ecologică ce pune în pericol Natura și existența speciei noastre. Conferința care urmează, povestea unei aventuri trăite în inima Braziliei, în mijlocul unui trib aflat la trecerea dintre jungla amazoniană și cerrado – cea mai diversă savană din lume –, este, în sine, un exercițiu de explorare a relației dintre om și Natură. O încercare de a găsi ceva ce am putea recupera noi, oamenii lumii moderne. Ceva ce ne-ar putea ajuta să trăim mai bine și mai frumos unii cu alții, cu lumea și Natura. Trecerea cu pluta, peste râul Paraguay, spre tribul de dincolo este și o alunecare spre tribul de dincoace, tribul pierdut în fiecare dintre noi.
17:30 pm Ateneul Român
În filmele de la Hollywood – și în unele cărți de istorie – povestea răspândirii creștinismului în Imperiul Roman pare foarte simplă. E o poveste cu oameni răi, romanii cruzi care îi prigonesc pe creștinii nevinovați, adevărați eroi azvârliți în fața leilor, și final fericit (creștinii cuceresc în cele din urmă Imperiul Roman). Realitatea este însă mult mai complexă, iar creștinii n-au fost chiar atât de blajini pe cât au unii impresia. Creștinii din vechime nu credeau doar că religia lor era cea mai bună și cea corectă, ci și că toate celelalte religii erau greșite, chiar demonice. Pentru a se asigura că mesajul lor va domina Imperiul Roman, primii creștini (niște zeloți bărboși, înveșmântați în haine cernite, așa cum îi prezentau criticii lor) au sfărâmat statui, au desfigurat și nimicit temple și chiar au ars biblioteci întregi. Dezbaterea de față este despre cele petrecute atunci și de ce aceste lucruri contează și în ziua de astăzi.
11:30 am Ateneul Român
Scopul conferinței este de a aborda Întâlnirea cu Celălalt așa cum are ea loc sub semnul vizibilului. Arta occidentală nu pare să fi făcut din „imaginea celuilalt“ unul din centrele sale de interes. Celălalt se construiește la margine. Evrei, nomazi, negri, musulmani. Iată cele patru figuri ale alterității care vor face obiectul reflecției în această conferință. E vorba, mai degrabă decât de o alegere liberă, de o necesitate impusă de formarea în zorii Timpurilor moderne a ceea ce profesorul Victor Stoichiță dorește să desemneze ca „iconosfera diferenței“, iconosferă a cărei construcție are loc în strânsă relație cu prospecțiunile unei Europe în căutarea propriei identități.
17:30 pm Ateneul Român
Peste 8 miliarde de indivizi conviețuiesc astăzi pe planetă în sisteme politice și culturale diferite, dar împărtășind un țesut economic comun: capitalismul. În forme embrionare ori sofisticate, în piața liberă ori încorsetat de dirijism, el continuă să producă prosperitate pe toate meridianele, scoțând sute de milioane de indivizi din sărăcie și oferind perspective fără precedent. Și totuși suntem la un moment de cotitură în care tot mai multe voci arată acuzator în direcția lui. Criza COVID a schimbat raportul de forțe între public și privat, digitalizarea galopantă spulberă comunitățile vechi, ecologia chestionează modelele de societate, clasa de mijloc occidentală e în derută, iar inteligența artificială pregătește un cutremur major. Așadar, capitalismul încotro? A prezice viitorul e o nebunie. Vom încerca doar să îi creionăm conturul.
19:30 pm Ateneul Român
Cine ar putea spune că specia umană – indiferent de ipoteza creaționistă sau evoluționistă a apariției ei – este un succes? Nici o altă specie nu a pus în pericol viața planetei într-atât și nici o alta nu a împins agresivitatea intraspecifică atât de departe. Numai omul, dintre toate viețuitoarele, a cultivat sistematic violența, a organizat masacre (războaie) și numai el posedă o asemenea creativitate a cruzimii. Numai omul a atins dimensiuni apocaliptice la nivelul posibilităților de distrugere. Să înțelegem oare de aici că, pe versantul genialității sale, omul a fost incapabil să inventeze modele de coexistență optime? Că doar cele distructive i-au reușit? Adevărul e că elitele omenirii au creat de-a lungul secolelor patternuri ideale de coabitare. Și totuși, din cauza ciocnirii permanente dintre stratul instinctual-violent al ființelor umane și cel rațional, aceste modele nu au putut fi niciodată puse pe deplin în practică.
© 2023 - Fundația Humanitas Aqua Forte - Termeni și condiții