Cine ar putea spune că specia umană – indiferent de ipoteza creaționistă sau evoluționistă a apariției ei – este un succes? Nici o altă specie nu a pus în pericol viața planetei într-atât și nici o alta nu a împins agresivitatea intraspecifică atât de departe. Numai omul, dintre toate viețuitoarele, a cultivat sistematic violența, a organizat masacre (războaie) și numai el posedă o asemenea creativitate a cruzimii. Numai omul a atins dimensiuni apocaliptice la nivelul posibilităților de distrugere.
Să înțelegem oare de aici că, pe versantul genialității sale, omul a fost incapabil să inventeze modele de coexistență optime? Că doar cele distructive i-au reușit? Adevărul e că elitele omenirii au creat de-a lungul secolelor patternuri ideale de coabitare. Și totuși, din cauza ciocnirii permanente dintre stratul instinctual-violent al ființelor umane și cel rațional, aceste modele nu au putut fi niciodată puse pe deplin în practică.
În această conferință vom trece în revistă modelele ideale de conviețuire create de indivizi geniali în laboratoarele gândirii – modelul economic, juridic, politic, moral și cultural-educațional – și vom vedea ce anume din pardoxala noastră alcătuire ne împiedică să le realizăm. De ce rămân aceste modele nefuncționale? Nu e oare ridicol ca specia umană să dispară având în buzunar soluțiile optime ale supraviețuirii ei? Asta ar însemna ca, în locul „păcii eterne“, să facem experiența unei stări de război neîntrerupt, care ar conduce în cele din urmă la un suicid planetar.