În filmele de la Hollywood – și în unele cărți de istorie – povestea răspândirii creștinismului în Imperiul Roman pare foarte simplă. E o poveste cu oameni răi, romanii cruzi care îi prigonesc pe creștinii nevinovați, adevărați eroi azvârliți în fața leilor, și final fericit (creștinii cuceresc în cele din urmă Imperiul Roman). Realitatea este însă mult mai complexă, iar creștinii n-au fost chiar atât de blajini pe cât au unii impresia. Creștinii din vechime nu credeau doar că religia lor era cea mai bună și cea corectă, ci și că toate celelalte religii erau greșite, chiar demonice. Pentru a se asigura că mesajul lor va domina Imperiul Roman, primii creștini (niște zeloți bărboși, înveșmântați în haine cernite, așa cum îi prezentau criticii lor) au sfărâmat statui, au desfigurat și nimicit temple și chiar au ars biblioteci întregi. În cele din urmă creștinismul a preluat puterea, iar împărații creștini au dat lege după lege prin care i-au înfierat pe adepții religiilor păgâne ca pe niște „nelegiuiți“, instaurând creștinismul drept singura religie îngăduită și adevărată. Lucrurile au mers bine, iar astăzi există peste două miliarde de creștini. Dintre acei păgâni n-a mai rămas nici măcar unul singur. Dezbaterea de față este despre cele petrecute atunci și de ce aceste lucruri contează și în ziua de astăzi.