Gabriel Liiceanu, scriitor, autor de „literatură personală“, a constituit, prin cărţile sale, repere pentru diferitele variante ale acestui tip de discurs, începând cu „Jurnalul de la Păltiniş“ (1983), ale cărui teme centrale sunt raportul maestru–discipol şi importanţa culturii într-o epocă totalitară. Au urmat „Epistolar“ (1987), „Declaraţie de iubire“, „Uşa interzisă“, „Scrisori către fiul meu“, „Întâlnire cu un necunoscut“, „Caiet de ricoșat gânduri“, „Impudoare“. În paralel cu volumele în care autorul construieşte ceea ce francezii numesc l’écriture du moi, Gabriel Liiceanu a publicat în ultimii ani o serie de cărţi eseistice, filozofice şi de implicare în „viaţa cetăţii“: „Despre minciună“, „Despre ură“ şi „Despre seducţie“, „Estul naivităţilor noastre“, „Dragul meu turnător“, „Fie-vă milă de noi! şi alte texte civile“, „România, o iubire din care se poate muri“, „Nebunia de a gândi cu mintea ta“, „Continentele insomniei“, „Așteptând o altă omenire“, „Ludice“, „Isus al meu“, „Despre destin“ (dialog cu Andrei Pleșu), „Ce gândește Dumnezeu?“, „Exitus“.